Toate noutăţile : Renunţare /
Institutional / NGOs / Colloquiums and conferences / Education / Health / Legislation and law / Economy / Other
Noutăţi
Spre o Europă fară fumat, cu ajutorul programului „HELP”
31/05/2007
Istoric

Lupta împotriva fumatului a devenit una din priorităţile majore ale Uniunii Europene în domeniul sănătăţii publice. Bolile cauzate de consumul tutunului sunt a doua mare cauză a mortalităţii în lume care ar putea fi evitată (aproximativ 5 milioane de decese în fiecare an) şi principala cauză a mortalităţii în Europa: în prezent, tutunul ucide în jur de 650 000 de persoane pe an în Uniunea Europeană, adică un deces din şapte.

Programul „Help - Pentru o viaţă fără tutun”



La 1 martie 2005, Comisia Europeană a lansat o importantă campanie mass-media destinată prevenirii consumului de tutun şi renunţării la fumat, în cele 25 de ţări membre pe care le număra Uniunea Europeană în acel moment. În prezent, în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii, „HELP - Pentru o viaţă fără tutun” este cea mai mare campanie de sănătate publică organizată vreodată în lume, destinată conştientizării acestui pericol. Campania vizează în principal tinerii (cu vârsta între 15 şi 25 de ani) şi abordează cele trei subiecte principale în lupta împotriva tutunului - Prevenirea, Renunţarea şi pericolele Fumatului Pasiv - prin intermediul unui program integrat de comunicare: campanii media televizate şi pe internet, comunicate de presă, evenimente publice şi un site web disponibil în 22 de limbi.

Deviza campaniei este de a oferi „Ajutor şi sprijin”. Scopul campaniei este de a oferi ajutor pentru a rezista tutunului, pentru a lupta împotriva presiunii exercitate în anturaj sau pentru a aborda problema fumatului pasiv.

Rezultate obţinute după 2 ani de campanie „Help”

172 de milioane de europeni îşi amintesc să fi văzut la televizor spoturi ale campaniei „Help”



O puternică susţinere a campaniei TV, în special în rândul persoanelor sub 25 de ani: 83%

2,9 milioane de utilizatori de internet informaţi prin intermediul site-ului „Help”

300 de evenimente naţionale desfăşurate în toată Europa, care au permis cetăţenilor să-şi măsoare nivelul de monoxid de carbon din corp cauzat de tutun


Campania a fost promovată de peste 3900 de ori, în presă, la televizor, la radio şi pe internet.
 5/25