Toate noutăţile : Prevenire /
Institutional / NGOs / Colloquiums and conferences / Education / Health / Legislation and law / Economy / Other
Noutăţi
Sărbătorirea interzicerii fumatului în Anglia
16/02/2006
Militanţii pentru sănătate din Anglia sărbătoresc o victorie însemnată pentru sănătatea publică, în urma deciziei membrilor Parlamentului britanic de a interzice fumatul în Anglia.
Membrii Parlamentului britanic au votat de ziua Sfântului Valentin (14 februarie), interzicerea fumatului în toate locurile publice şi cluburile private în spaţii închise. Votul a schimbat planurile Guvernului de a interzice fumatul numai în locurile unde se serveşte mâncare, extinzând interdicţia în toate barurile, cluburile şi la locul de muncă.
Interdicţia se aplică deja în Scoţia şi Irlanda de Nord, urmând să fie aplicată în curând şi în Ţara Galilor. Militanţii pentru sănătate sunt încântaţi de rezultat. Deborah Arnott, directoarea asociaţiei Acţiunea pentru Sănătate, împotriva Fumatului (ASH), a declarat:
„Suntem încântaţi că membrii Parlamentului au ascultat argumentele, au analizat probele şi au decis că a venit momentul adoptării unei legislaţii complete de interzicere a fumatului. Graţie acestei legi, Anglia va avea acum aceleaşi avantaje ca şi cele pe care Irlanda le are deja, iar Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord le vor avea în curând”.

Sursa:
Ben Youdan, Director executiv al iniţiativei Ziua Fără Tutun (No Smoking Day),
www.nosmokingday.org.uk
 5/15