Toate noutăţile : Prevenire /
Institutional / NGOs / Colloquiums and conferences / Education / Health / Legislation and law / Economy / Other
Noutăţi
Conferinţa Smoke-free Europe 2005.
16/05/2005
Conferinţa Smoke-free Europe 2005 va avea loc la Hotel Royal în Luxemburg, în data de 2 iunie 2005. Participanţii la această conferinţă vor analiza experienţa ţărilor care au adoptat o lege antitabac şi vor încerca să găsească soluţii la probleme altor state referitoare la acest tip de legislaţie.
Prin acest eveniment se doreşte reunirea celor mai experimentaţi responsabili politici la nivel naţional şi european, reprezentanţilor diplomatici, oamenilor de ştiinţă, societăţilor civile şi membrilor grupurilor internaţionale de presă. În urma adoptării legislaţiei privind controlul tutunului în Irlanda, Italia şi Norvegia, obiectivul este de a analiza efectele acestor legi în ţările respective şi implicaţiile politice la nivelul Uniunii Europene şi al statelor membre.

Membrii conferinţei vor încerca de asemenea să impună la nivelul Uniunii protecţia angajaţilor care muncesc în medii poluate cu fum de ţigară. Pe lângă campaniile politice lansate de Miniştrii care au militat pentru asigurarea unui mediu sănătos de muncă, este posibil ca Dl. Markos Kyprianou, Comisarul european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului, să ţină un discurs în legătură cu această problemă. Un reprezentant important al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii va lua de asemenea cuvântul la întrunire.

Partenerii sociali au confirmat participarea lor la conferinţă, la fel ca miniştrii din Irlanda, Italia, Luxemburg şi Letonia; preşedinţia luxemburgheză, la rândul său, şi-a manifestat întreaga susţinere pentru această întrunire. Pentru detalii complete, vă rugăm să accesaţi site-ul internet: www.smokefreeeurope.com
 24/25